14 martie, 2022 – „După completarea chestionarelor, în decurs de maxim 7 zile acestea sunt validate, după care se generează dovada de autorecenzare, care poate fi descărcată de pe site-ul www.recensamantromania.ro, pe baza CNP-ului personal. Ziua liberă poate fi luată în decurs de un an, de la data realizării autorecenzării.”, a declarat Mariana-Emilia Negrilă, director executiv Direcția Județeană de Statistică Cluj.
14 martie, 2022 – „Am realizat materiale de promovare, atât afișe, cât și spoturi video și audio pe care le-am distribuit instituțiilor publice, universităților, entităților private, spitale, în speranța că cetățenii vor fi informați și pregătiți pentru participarea la recensământ. Mai mult decât atât, avem proiectul Clujul 1n cifre în plină activitate cu seria de podcast-uri și alte materiale video pentru conștientizarea importanței acestei culegeri de date și a întregii cercetări statistice” transmite domnul Vîrva Silviu, Director Executiv Adjunct al Direcției Județene de Statistică Cluj.
13 martie, 2022 – „Lista cu locațiile pentru autorecenzare asistată și programul de lucru al recenzorilor ARA este disponibilă pe site-ul nostru. Recenzorii care au participat la instruiri sunt cu siguranță pregătiți pentru această etapă. Noi suntem optimiști și sperăm că vom depăși procentul de 40% pentru autorecenzare, mai ales în zona metropolitană” a transmis domnul Silviu VÎRVA, Director Executiv Adjunct al Direcției Județene de Statistică Cluj.
23 februarie, 2022 – Participarea la acest recensământ organizat în împrejurări epidemiologice, este una dintre cele mai mari provocări ale statisticii naționale. Au trecut 10 ani de când oamenii au acordat, în semn de încredere, informații individuale și informații ale condițiilor lor de trai. De atunci până astăzi, populația României a trecut prin cele mai mari proteste anticorupție, evenimentul Colectiv, alegeri politice, proteste anti-restricții COVID-19 și alte situații care apasă încrederea în entitățile statului.
23 ianuarie, 2022 – Domnul director executiv adjunct, Silviu Vîrva și unul dintre experții Direcției Județene de Statistică Cluj, Mara Birou, au publicat articolul „Om cu om, casă cu casă la al 13-lea recensământ al României” prin care informează cetățenii cu privire la Recensământul Populației și Locuințelor care urmează să se desfășoare începând cu luna martie 2022. Au inclus opinii privind implicarea sau reticența populației privind colectarea datelor cu caracter personal și alte perspective privind desfășurarea și organizarea celei mai mari cercetări statistice din România.
4 ianuarie, 2022 – Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în mare parte online. Implicarea directă a populației se face prin două etape, respectiv în perioada 14 martie – 15 mai este etapa de autorecenzare și perioada 16 mai – 17 iulie, etapa de colectare a datelor de către recenzori prin interviu față în față. Prin autorecenzare fiecare cetățean care are acces la internet poate completa chestionarul online printr-o aplicație pusă la dispoziție de INS.
11 noiembrie, 2021 – La nivel național este în desfășurare pregătirea şi organizarea Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) 2021 în România, o cercetare statistică realizată în mod tradițional o dată la 10 ani. Din cauza pandemiei, realizarea recensământului a fost amânată pentru anul 2022.